aim! fire! reload!

just numbers for those who fool themselves that they have the power. their power however is just masturbation compared to geologic and cosmic forces and their so meaningful lifes just milliseconds in the eyes of god.
created in his image: all those thousands of yet undiscovered alien races, are they also in the image of god? they feel the need to make god human, to chink perfection only to make themselves seem less flawed.
and all the billions of sheep waiting to be slaughtered...
when a wall blocks your line of sight never think that wall is supposed to be there, turn your head, run around it and fuck the general scheme.
fuck conspiracy, politics, politeness and diplomacy.
this is my coming back scream

astenie de toamna

imi pare mereu rau cand mor frunzele dar imi pare foarte bine in acelasi timp pentru ca apar atatea culori si mirosuri si gusturi noi. dar mai ales culorile si mirosul de frunze putrede ma imbata si vreau sa ratacesc pe alei si pe poteci si pe platouri cu iarba galbena si lunga si moale pana...
dar de data asta era diferit pentru ca aici raurile erau rosii si pamantul era otravit si nu mi-a venit sa cred ca suntem asa rai.
dupa ce am ajuns acasa am auzit de nisipurile petroliere din canada si m-am deprimat iar.
totusi o sa scriu bloguri iar si o sa am pisici si o sa-mi creez o insula in care sper sa evoluez.
sunt inca atatea frumuseti de vazut!

slide...

suntem in viata doar corabii intr-un ocean urias si fara sfarsit. navigam si ne chinuim sa stam in cele mai primitoare si bogate ape si mereu ne imping furtuni si vanturi. unii se lupta toata viata sa controleze valurile, sa se ridice deasupra lor si la sfarsit, cand se vede tarmul sfarsitului de viata, daca au norocul sa fie inca lucizi, sunt dezamagiti ca nu au ajuns unde voiau. altii au ajuns unde voiau numai ca sa realizeze ca nu voiau sa ajunga acolo.
exista si capitani neinfricati care stapanesc cu maiestrie marea si ajung mereu in apele dorite, chiar daca pe drum isi pierd mare parte a echipajului. pentru unii nu conteaza pentru ca au in ochi un scop superior, altii se ineaca in propria lor balta de lacrimi cand se vad capitanii unei corabii pustii.
sunt si acei natangi care toata viata se lasa trasi de parame lungi unde vor altii si le fac planurile fara sa realizeze. se nasc si mor orbi si nu traiesc niciodata, asa ca moartea nu le schimba semnificativ situatia. sunt fericiti ca porcii in tarc fara sa se gandeasca la ziua taierii, ca gainile care nu se intreaba niciodata unde se duc puii lor.
cum e cel mai bine sa fii? departe de cineva ca mine sa dea lectii, sunt mult prea nepriceput in ale vietii. stiu doar ca stiu sa ridic panzele si stiu sa tai parame ce ma trag fara voia mea si sa si vaslesc daca trebuie, dar aleg de multe ori sa dau drumul la timona si sa las vantul si curentii sa ma duca prin mari exotice si pline de minunatii si asta e povestea drifterului

instant love: just add snow

mi-a spus o doamnă pe care o admir foarte mult: voi nu ati fost la munte. doamne câtă dreptate a avut pentru că nu am vazut nimic încă!
de revelion trebuia sa fugim undeva, ăsta e obiceiul. am căutat locuri undeva la munte, undeva prea sus pentru cocalari şi zgomot. ne trebuia doar o suprafţă plană pe care să dormim la adăpost de vant şi o improvizaţie de sobă. am găsit să stăm în refugiul cabanei turnuri din fagaraş, unde ni s-a promis prici şi sobă, adică tot confortul de care avem nevoie iarna, cel putin până ne-om lua saci groşi. din poze era un loc extraordinar de frumos sub umbra a două stânci ascuţite, turnurile podragului.
pe 29 seara am plecat cu acceleratul spre braşov. acolo am dormit la nişte prieteni, cu care dimineaţa am plecat spre victoria. eram aşa emoţionaţi! urma prima noastră călătorie în făgăraş.
zăpadă multă, gheaţă şi un aer care îţi punea toate celulele la treaba!era aşa frumos îmbrăcată pădurea când am început să urcăm şi, pe măsură ce urcam, ne simţeam ca într-un basm cu tărâmuri de legendă îngheţate.

urcuşul a fost greu cu rucsacii plini în spate şi am ajuns la cabană odată cu întunericul.
ne-am despachetat, am făcut ceai din zăpadă topită, am spart lemne şi ne-am culcat obosiţi şi fericiţi. înainte să ne culcăm, eu cu rox am ieşit afară să admirăm cel mai frumos cer de până atunci.
dimineaţa am realizat cu adevărat unde eram! locul e de o frumuseţe copleşitoare! peste tot în jur erau culmi înzăpezite şi deasupra vegheau turnurile.

în cabană stătea un grup care făcuse rezervări mai devreme. cei 3 cu care venisem noi nu aveau plănuită nici o ieşire în prima zi. ne-am aciuat pe lângă câţiva din celălat grup care voiau să urce. era deja târziu aşa că obiectivul a fost să urcăm cât putem. după o vreme m-am dus în faţă să tai potecă. înotam în zăpadă dar era foarte stabilă şi am ajuns până pe la 1800 unde am văzut luna peste podragu. la întoarcere ne-am dat pe fund prin jgheaburi.
seara a fost revelionul. am avut parte de o masă festivă cu tort din ce a găsit fiecare prin rucsac, supă instant, cârnaţi cu piure instant, ceai şi vin fiert. am băut chiar şi şampanie cu toate că nu ştiu cine a târât-o până acolo,
a doua zi ne-am trezit târziu iar şi ne-am câcâit o grămadă. vorbisem cu cei cu care am venit să urcăm la podragu. traseul de vară era imposibil de făcut din cauza zăpezii aşa că, după ce am primit indicaţii de la nea nae, cabanierul, ne-am hotărât să urcăm pe acelaşi drum de cu o zi în urmă şi după să ieşim la baza stâncilor, de unde trebuia să ţinem curba de nivel până treceam de căldarea glaciară ce era între noi şi podragu. de la 1800 am ajuns repede sub creastă şi am urcat pe o stâncă să intrăm în căldare. am văzut prima turmă de capre negre din viaţa mea şi nu o s-o uit niciodată. erau aşa frumoase şi sfidau legile fizicii pe stancile alea îngheţate. în câteva minute erau aproape sus.

cei cu care am venit nu au vrut să intre în căldare dar eu cu roxana nu am ezitat foarte mult, cu toate că am gândit că se putea să nu ne mai întoarcem. am făcut drum pe marginea căldării până când ne-am întâlnit cu drumul de vara ce duce la podragu. acolo, obosiţi şi de frică să nu ne prindă noaptea în căldare ne-am întors. urma să aflăm ziua următoare că eram la 20min de podragu!
căldarea am trecut-o greu înapoi. nu aveam colţari şi alunecam mereu. abia am trecut peste stânca de ieşire din căldare pentru că se prăbuşea mereu zăpada. aveam în minte frumuseţea de sus, de dincolo de vale, locul ala uriaş alb, plin de creste în care eram aşa de incredibil de mici.
seara ne-am împrietenit cu adi şi simona, care veniseră să ajute la cabană şi ne-am hotărât să plecăm spre podragu la 7 dimineaţa.
am plecat la 8, după ce s-a rărit puţin ceaţa.
până pe la 1700 am fos ca într-un pahar cu lapte, apoi s-a făcut senin. se vedeau vârfurile ieşite ca nişte insule ascuţite din marea de ceaţă.

caprele ne aşteptau în acelaşi loc. păşteau la soare

am trecut uşor de căldare pentru că se întărise zăpada. sus pe vârfuri vedeam primele raze de soare de când am venit.
după ce ne-am întâlnit cu traseul am văzut şi soarele. numai acolo sus reuşea să treacă de creste şi făcea zăpada să străluceasca.
era foarte frumos sus şi în faţa noastră nicio urmă. e un sentiment foarte frumos să fii tu cel care faci urmele.

în sfârşit am ajuns la podragu! era soare şi cald şi frumos. am stat acolo ceva vreme până când a început să coboare soarele şi am fugit după ultimele raze.
e foarte frumoasă cabana podragu şi abia aştept să mergem acolo la vara!

am mai făcut o poză cabanei şi soarelui şi am început să coborâm.

Seara, pentru că prietenii noştri plecaseră, nu a mai trebuit să solidarizăm şi am dormit cu rox în cabană, unde era foarte cald.

Am rămas cu adi şi simona a doua zi să inchidem cabana şi apoi am coborât cu ei.până să plecăm ne-am împrietenit şi cu nea nae cabanierul, care un tip foarte de treaba. Ne-am împrietenit şi cu george, care ne-a dus până în făgăraş cu maşina.

Am promis că o să ne întoarcem în munţii ăia înainte să vină primăvara să mai luăm o doză de frumuseţe şi să ne revedem cu nae, adi, simona şi george.