drifters' guild: Primăvară în Măcin

Sătui de iarnă şi de frig vrem să ne încărcăm bateriile la soare şi să vedem ghiocei (Roxana are o listă de floricele pe care vrea să le vadă), aşa că mergem în Măcin, unde e deja primăvară bine.

Am reuşit să luăm bilete online cu cardul şi să mergem în tren doar cu un cod primit prin sms, ceea ce e mare lucru pentru CFR, şi, după un lung drum cu trenul şi un microbuz, suntem în Greci.

Ne oprim la Angelo să luăm o pizza dar nu zăbovim prea mult că intră niște băieți din sat foarte zgomotoși și strică toată atmosfera. Unul din ei tocmai învățase cuvântul șarlatan și-l folosea în fiecare propoziție ca să nu-l uite.

În sat au înflorit pomii și e foarte soare. Pe câmp e un covor de flori minuscule albe și ne întâmpină un popândău curios.

E totul atât de proaspăt și nu sunt obișnuit să văd pământul umed în Dobrogea. După multe poze și o pauză la soare ajungem în poiana cu foișor. La intrarea în poiană, în albia Chediului, vedem primul ghiocel.

Cheile Chediului sunt destul de umede, dar se poate urca și e plin de flori peste tot. Sunt absolut impresionat de abundența de Muscari. Roxana vede Gymnospermium altaicum, e plin de el, in petice mari, sporadice, pe pantele mai puțin ude, iar în locurile mai umede e un covor mov de Muscari. Spre capătul cheilor găsim mulți ghiocei și toporași. În pădure e plin de albăstrele.

Ieșim din chei aproape de lăsarea serii și ajungem repede pe culme, unde facem poze și ne pregătim de dormit. După lăsarea întunericului trece un stol mare de păsări (cred că gâște) pe deasupra. Urlă șacalii minute bune și se aud păsări din pădure. Adormim devreme, cu zâmbetul pe buze, pentru că ne vom trezi în soare și cântecul păsărilor, așa cum e natural.

A doua zi e și mai călduroasă. Suntem răciți și ne vine să rămânem întinși la soare, dar o luăm în sus.

Vedem primele brândușe Crocus reticulatus. Eu nu mai văzusem și mi se par incredibil de frumoase, mai ales când bate soare prin petalele albe, translucide.

Găsim și o Pulsatilla montana înflorită și multe frunze de bujor. În pădure e plin de toporași și albăstrele și ghiocei. Pe jos e un covor de leurdă și untișor, iar în copaci mii de pițigoi și cinteze.

Din spate vin niște oameni care urlă mereu și ne bucurăm când o iau pe alt drum.

Reușesc să fac poze unei femele de ciocănitoare mare, înainte să o sperie niște culegători de leurdă. Nu o să înțeleg vreodată de ce țipă lumea în pădure.

Ajungem în Poiana de sus și o tăiem prin pădure spre izvorul de pe vechiul traseu cu triunghi galben. Ne întâlnim cu doi moșuleți foarte simpatici, care ne spun că izvorul curge tot anul.

O luăm spre Țuțuiatu, admirând peisajul pietros și uscat de pe fața cu vechile cariere. Auzim vreo două ciocanitori negre dar nu reușim să le vedem :(

În pădure găsim un loc cu mulți sturzi cântători. Stresez puțin unul cu sunetul altui sturz, de pe telefon, și stă la poze.

Ajungem pe seară pe Țuțuiatu. Roxana e foarte răcită și începe să mă ia și pe mine. Se aud iar gâște și șacali după lăsarea întunericului.

Bate vântul tare dar e mult mai cald ca în noaptea precedentă.

Ultima zi! O luăm iar spre traseul cu triunghi galben. Vedem și un mascul de ciocanitoare pestriță mare. Traseul se pierde la intrarea în pădure și navigăm cu telefonul. Fața sud-vestică a Măcinului e foarte interesantă, fiind alcătuită din balcoane înierbate și grohotișuri, ambele fiind generate de fostele cariere de granit.

Coborâm prea devreme și stăm la bronzat la soare. Simptomele răcelii dispar complet până seara, când suntem iar în București.